Pinot Noir
Pinot Noir e un vin nobil, regesc, “cu sange albastru”, ce se produce din soiul de struguri cu acelasi nume. “Fumurile” nobile i se pot citii in atitudine inca de cand e simpla nuia. Pretentios din radacini pana-n varful boabei (asta, doar daca face pana la urma boabe), face nazuri multor soluri si “stranuta” in multe zone geografice, pana la a se umple de bube, preferand sa se arate in toata eleganta sa grandioasa, de mai bine de doua mii de ani, numai pe taramurile sale de bastina: Cote d'Or (Bourgogne, Franta), zona in care “a tunat si a adunat” toata nobilimea soiurilor din care se fac vinurile cu eticheta. Omul Nobil, copiind exemplul Naturii, s-a propasit si el in zona respectiva, dar numai cine si-a permis.
Scribii si istoricii, preocupati probabil mai mult cu odele dedicate personajelor de rang inalt, inca nu si-au indreptat spiritul creator spre Pinot Noir. Asta s-a intamplat mult mai tarziu, abea dupa ce calugarii francezi au dus soiul in Alsacia in prima jumatate a secolului XV, pentru a-l cultiva pe intinsele terenuri ce le detinea si “numai” dupa inca cateva zeci de ani, cand conditiile zonei si rugaciunile si-au facut efectul din plin, cand soiul a reusit sa dea roade minunate, l-au incununat, in sfarsit, pe Pinot Noir cu prima atestare documentara.
Pentru originile numelui de Pinot specialistii s-au grupat in doua tabere, unii sustinand ca vine din asemanarea formei ciorchinelui cu cea a unui pin, iar ceilalti atribuindu-l unei anume familii Pinot, careia i-au descifrat intreg arborele genealogic, cu radacini infipte in urma cu aproximativ doua mii de ani.
Dupa ce scandalurile de la curtea Frantei au provocat Revolutia franceza de la 1789, terenurile biserici cultivate cu vita nobila au fost lotizate si date fiecare in administrarea cate unei familii din Bourgogne, marea lor majoritate fiind si astazi in proprietatea acelorasi nume.
Alaturi de Pinot Meunier si Chardonnay, Pinot Noir este unul din cele trei soiuri de struguri acceptate prin lege de catre Franta, din care se produce sampania. Trebuie specificat totusi, ca Pinot Meunier a fost la inceputuri una dintre sutele de clone ale Pinot Noir-ului dar, prin consecventa calitatii a reusit sa se desprinda de pluton si sa devina in timp un soi desine statator!
Dupa cum spuneam, Pinot Noir este putin cam cu nasul pe sus (deh, e nobil!...), iar pentru a avea ca rezultat un vin de reala calitate, nu accepta in preajma decat oenologi priceputi.
Vinul Pinot Noir este caracterizat de textura catifelata, culoarea specifica fiind rosu inchis, cu tente maronii si transparent. Specialistii spun ca in variante adolescentine, Pinot Noir are arome de fructe rosii coapte (cirese, prune, capsuni...) iar incepand cu maturizarea inglobeaza in portofoliul aromelor si accente de stafide, fan si piper.
Somelierii il recomanda alaturi de carnea de miel, peste, rata, fazan si paste italienesti.
Nu trebuie uitat ca inclusiv bucataria a fost inspirata de catre Pinot Noir, acesta fiind vinul din care se prepara nu mai putin celebrul “Coq au Vin”.
Citeste si:
Reteta Salata de cruditati cu maioneza
Reteta Salata de ciuperci cu nuca si maioneza
Reteta Salata de fasole rosie
Reteta Salata de hamsii
Reteta Salata de pui cu morcovi, telina si mar
Reteta Salata de peste afumat
Reteta Salata de ardei copti
Reteta Salata cu paste, sunca si maioneza
Reteta Piure de cartofi
Reteta Parjoale - Chiftelute prajite moldovenesti
Reteta Placinta cu piept de pui, ciuperci si cascaval
Reteta Rulada mozaic din carne de porc si bacon
Reteta Salata Caprese
Reteta Salata Caesar
Reteta Salata de pui si ciuperci
Reteta Salata de vinete coapte
Reteta Papanasi prajiti
Reteta Paine de casa cu ceapa si cartofi
Reteta Ardei grasi umpluti post modernisti
Reteta Chec cu mere proaspete
Reteta Vinete la cuptor cu parmezan
Sympathique (Reteta mujdei)
Reteta desert - Mere coapte in aluat frantuzesc
Reteta desert - Crema de zahar ars
Reteta Fasole batuta - Meniu de aer(e) liber(e)
Reteta Salata orientala
Giselle Bucle rupe tacerea (Reteta mujdei)
Reteta Mujdei popular
De la silex, foc si porc la civilizatia chiolhanului
Reteta Crema tartinabila cu masline si gogosar
Reteta Crema tartinabila cu ficat de pui
Ardei iute
Reteta Antricoate de porc la gratar pitite sub ceapa
Arpagic
Boia de ardei
Reteta Bruschete simple
Reteta Bruschete cu legume
Reteta Gujoane din piept pui
Reteta Crenvursti in aluat frantuzesc
Reteta Ciorba de burta
Reteta Chipsuri de cartofi
Reteta Ciorba de perisoare
Reteta Ciorba de pui cu zarzvat, taitei si galuste de orez
Reteta Ciulama de pui cu ciuperci
Busuioc
Cafea
Reteta Clatite cu carne tocata pane
Reteta Ciuperci umplute la gratar
Reteta Clatite cu carne tocata la cuptor
Reteta Clatite cu ficat, creier si brocoli
Reteta Clatite mozaic cu ardei gras si parmezan
Reteta Clatite cu sunci, ciuperci si parmezan
Reteta Ciocanele de pui cu miere si susan
Reteta Chiftelute prajite (carne amestec)
Cardamom
Capere
Reteta Cascaval pane cu sunca si bere neagra
Ceapa
Reteta Chiftelute marinate
Reteta Aluat frantuzesc
Link permanent:http://www.mujdei.ro/vinuri/pinot-noir-id62




