La aproape un an de la achizitionarea si mobilarea apartamentului, in bucataria americana a prietenul meu inca miroase doar lemn, clei si a lumanari parfumate. Doar din cand in cand, atunci cand mergem pe la el, pentru cateva ore se razbuna in aer mirosul unor pizza livrate la domiciliu si a unei beri varsate de un cot neatent.

In bucatariile acestea, de dimensiuni macar decente si cu aspect macar luxos, daca nu chiar ultra-luxoas, cuptoare moderne, cu guri uriase de capcauni domesticiti, arunca din ochiuri priviri inflacarate de indragostiti catre frigidere rubensiene si le saluta continu ridicandu-si hotele deasupra capetelor, rugandu-le parca sa-si dezvaluie rafturile pline prin usa crapata decent, doar pana incep sa le piuie avertizoarele.

Pe alocuri, adica in bucatariile unora, idila de mai sus e faultata prin asezarea neinspirata a frigiderului pe hol sau pentru faptul ca proprietarii respectivi sunt sechestrati in birouri 12 din 24, 365 de zile pe an si le-au achizitionat sub imboldul unor reclame ce aveau texte de genul „Visai la o calatorie in Sahara?” sau „daca-ti doresti o aventura in zona arctica dar nu primesti concediu...”.

In fine, bucatariile au mai fost innobilate si cu dulapuri ce au sertare ultra-silentioase, fara sa fie nevoie de lubrifianti. Manere bine proportionate si lucioase ii  fac sa zaboveasca o clipa mai mult cu mana pe ele, spre disperarea si gelozia partenerului de viata, cand deschid usile ce ascund  partitionarile ce pot inghitii servicii de masa pentru 24 persoane plus rudele lor de gradul intai si tot mai ramane ceva loc pentru robotul de bucatarie cu groaza sa de accesorii, puse si acestea in ordinea impusa de un salon de chirurgie plastica.

Deasupra, pe blatul de granit troneaza intr-un colt un prajitor de paine in rol de „Sclavul diminetilor”, iar in celalalt colt, un cuptor cu microunde plin de beculete ce a reusit in ultimul an sa incalzeasca niste pizze si sa „mitralieze” cateva pungi cu porumb de floricele in timpul bataliilor de Divizia A.

La vedere, de pe rafturi, se zgaiesc insirate ori spanzurate cani viu colorate incercand sa atraga cu texte slugarnice si pisicoase ori tonice, optimiste si pline de speranta: „Tea”, „Coffee”, „Buna dimineata!”, „Sa ai o zi buna!”, „Te iubesc!” sau „Si eu pe tine!”. Raftul in care stau randuite reviste si carti de bucate este cu mult mai mare decat spatiul in care poti tine acum cartile in mobilierul minimalist dedicat sufrageriei!

Si inca mai avem ce si unde sa punem: pe bar! Aici o sa regasim: o sticla de vin in suport cu roti din metal invechit, un Budha, un set de suporturi din lemn pentru pahare, sculptate de indieni, doua pahare cu picior, un mouse infipt la un laptop, doua pahare pentru spirtoase, o sticla de gin, un aparat foto digital, un incarcator de mobil, o lumanare decorativa parfumata, un cosulet, poate chiar doua cu petale si bucati de lemn de santal iar de sus atarna pahare  tulip, flute si sonde pentru bere, toate oranduite miltareste unul in altul in speranta ca pot concura candelabrul din foaierul TNB. Urmeaza desfacatorul de bere, tirbusonul, un blender, o instalatie china-wind in care da cu capul neaparat, orice vizitator care se ridica de pe scaun, cu scopul precis de a avertiza sonor gazda ca cineva vrea la baie.

Care o fi beneficiul? Ratele au devenit mai mari, vaietele au crescut si ele pe masura, mirosul de lemn santal e mai atenuat, mai rar dar de gatit... ioc! Aceleasi sandwichuri de dimineata, aceiasi pizza reincalzita, aceiasi cafea. Atata.