Aghesmuit total! A...bea intors de la “o bere”. Aranjez peretii cand intru in casa, nu cumva sa se loveasaca intre ei de-aiurea si sa cada pe jos ori, mai rau, sa se sparga. Cine-i mai ridica de acolo? Termin de “dereticat” prin casa si cum stam eu asa in invartitoarea asta de la numarul 38, aud ca de departe, chioraitul stomacului a foame. “Am nevoie sa pap ceva gras, ceva prajit...” imi zisei in gand sau cu voce tare, ce mai conteaza!

Ma balangan spre frigider si acolo: nu tu un ou, nu tu un carnat, nu tu...., nimic, nimic! Cu greu reusesc sa deschid usita de la congelator, careia ii crescuse o barba mare de gheata si pe care a trebuit s-o rad cu un cutit. L-am indoit. Oricum, in congelator, descopar ca prin ceata, doua copane ce stateau lasciv. Dau sa le scot. Ele-n figuri, retrase intr-un colt, ca nu si nu, se izmeneau la mine intepenite, cu sufletele reci. Le-am luat cu binisorul, le vorbi tandru, pana la urma m-am dat si la ele; ma luai un pic de piept si cu frigiderul, zgaltaindu-l (sau el m-o fi zgaltait pe mine!)...Nimic!

Timpul trecea, pofta-mi crestea facandu-ma sa salivez, iar stomacul avea un recital de jazz improvizat, destul de greoi si cam zgomotos. Parerea mea. In fine, ma fac ca ma dau batut si inchid usa palatului de clestar, in care stateau bulanelele reci si speriate, cu genunchii lipiti. Traversez camera, ca pe-un ocean in plina furtuna si reusesc sa pun pe foc, la incalzit, un ibric cu apa. Cand dadu in clocot il bagai in congelator ca sa le fac lor o surpriza. Sa mai incalzim atmosfera si situatia intre noi.

Dupa un timp, imbratisate de aburii saunei oferite de mine, ele-si admira pielea, de-acum rozalie. Curioase, sa se priveasca si sa se laude una pe alta, la un moment dat, cand credeau ca nu le privesc, isi dezlipira usor genunchii. Eu, tragand cu coada ochiului si... cu inima sa-mi sara din piept de emotii, vazui cum copanul de deasupra... aluneca incet, incet, dezvelindu-l pe celalalt ce se-ntinsese de-acum relaxat. Cu maini tremurande, nerabdatoare le apuc viteaz de glezne. Si le desfac. De tot!!! Ce priveliste, ce priveliste imi aparu in minte: se facea... se facea ca erau prajite! Le pusei la scurs intr-o strecuratoare dupa ce le masai un pic, tandru, cu nitica apa calduta. Si-am adormit. Beat. Pe-un fotoliu.

Cand ma trezii de dimineata – eram satul, si in camera mirosea, ba nu, duhnea a usturoi! Nu-mi mai aduc aminte cand si cum, dar se pare ca inainte sa adorm am reusit sa-mi fac chiar un mujdei popular, clasic: dintr-o capatana de usturoi si niste sare grunjoasa, trase-n piulita pana la starea de pasta, cu o cana de apa deasupra probabil, caci urmele in castron erau pana sub dunga. Il mancasem cu paine. Castronul era gol, iar langa el era strecuratoarea din care se iteau, in sus, gleznele fine ale copanelor ce m-asteptau lasciv cu genunchii departati. Ce carne roza aveau! Si ce cruda! Chiar ca meritau prajite: amandoua erau de stangul!