Pe raftul din bucatarie, deasupra mesei, stau solnitele, pisalogul, uleiul si o cutie cu alte miroase. Soarele intra pe geam cu toate culorile trase-n aur. Pica mai mult pe miroase. Ce-om glojdi azi? Oboru’ aproape. Pestele-i acolo, in hala, eu aici, acasa. Cu ochii pe miroase. Pestele imi invadeaza mintea. Din mediu, se umfla, ia proportii si-mi inchipui un crap mare. Cam la cinci, sase kile. Asa ar fi bun. Dar pana la Obor? E prea cald! Mi-e lene. Pana-l curat, pana... Altceva. Imi miroase tare a peste. In minte. Daca iau de-ala oglinda, nu-i mult de curatat. Dar, pan’ la Obor. Soarele mai avanseaza si-si lasa lumina acum langa miroase. Pe usturoi. Pofta, ploaie, inundatie. Pe rand, toate pe mine. Imi zic “Pofta vine facand!”. Si ma urnesc. Dau jos de pe polita usturoiul si miroasele. Le insir pe masa. Le pipai cu privirea, masurandu-le cat ar fi din una, din alta. Intr-un pliculet, mai mult punguta decat plic, bobite de mustar. Iau o samanta de-asta intre degete. O invart. O strang. E tare! Asta s-o macina? Probabil. Sigur!... O merge inmuiat? In otet, ulei... Macerat. Mujdei cu otet – bleah!!! Dezertez spre frigider dupa o bere. Ar trebuii sa mai fie. Am. Mai e o sticla de bere neagra. Imi torn si beau. E buna, e rece. Dar, nu intra. Singur, niciodata! Zac in pofta cu berea catifelata langa mine. E o bere foarte buna. E corpolenta, plina. Si amara si dulceaga. Culoare? Superba! Parca ar fi peste prajit, cu aripioarele arse! Crocante! O reteta de mujdei de usturoi cu seminte de mustar macerate in bere neagra! O merge? Cu peste!

Iau un pahar de sticla, pun toate semintele de mustar. Cam vreo patru – cinci lingurite. Torn berea peste. Umplu paharul. Semintele danseaza innauntru ca in globurile de sticla de Craciun. Trimit la scaldat, alaturi de mustar, jumatate de ardei iute taiat in lung si curatat de seminte, o frunza de dafin, niste piper pisat si obligatoriu niste sare. Asta o sa ajute sa se-nmoaie. Amestec vartos cu o lingurita. Sorb spuma si-i pun deasupra o farfurioara mica, de cafea. Sa-l bag la rece? Il bag, ma-mbrac si ma duc la piata. E clar, m-am pornit!

In piata uriasa, furnicar. O fi vreo sarbatoare. Hala de peste! Omor. Cozi pe trei randuri, coate, pardon-uri, va rog-uri, da’ doamna aia era acolo? N-o lasa domne sa se bage, ce dracu... Ajung in dreptul bazinului. Ii arat harponistului pe care il vreau. Il alearga cu plasa. Ma stropeste. La fel si pe cei din jurul meu. Intr-un sfarsit il scoate. De cand l-am ochit si pana l-a scos i-au mai cazut niste solzi. Ma oftic. "Ei lasa ca nu-l insori. Cureti mai putin.", zice omul infasurat intr-o musama pe care prunele si perele desenate abia se mai inteleg din cauza vechimii si a stratului de solzi. Platesc si plec cu prada. Sa tot fi stat cam o ora-jumate. Nu mai vin aici. E plin de moftangii. Sau, poate ca-i sarbatoare. Dezlegare la peste. Daca-i voie peste, e voie si mujdei. Pe drum, mi-am aprins o tigara. Crapul era greu. Punga ce ajungea pana jos, la trotuar, imi cam taia degetele. Din cand in cand, crapalaul se mai zbatea in punga de plastic. Se zbatea tare. Aratam ca si cand plimbam un soricar lesa. La un moment dat s-a potolit. S-o fi lovit la cap de ceva. Am ajuns. Il scot din punga si-l vars in “ghiveta”. Imi miroase a balta. Lui ii miroase a libertate si-ncepe sa se zbata. Il privesc in ochiul stang si-l parasesc fara sa-i spun nimic.

Scot din paharul cu bere cateva seminte de mustar. Le-ncerc duritatea cu degetele, apoi cu dintii. Cu limba le sesizez aroma. Merg, sunt “al dente”. Fierb trei oua, le racesc, decojesc. Am pisat intre timp si jumatate de capatana de usturoi. Nu o capatana intreaga, pentru ca vreau sa se simta aroma mustarului. A prins ceva iuteala de la ardei si un parfum anume de la dafin. Nu le scurg prin sita. Le scot cu lingurita si accept de fiecare data, sa le ridic si cu cateva picaturi de zeama, ca bere nu-i mai poti spune. Pun “alicele de mustar” peste galbenusele fierte, mai pun doua galbenuse crude si amestec cu o lingura de lemn pana se sparg alea crude. Omogenizez. Acum asi bea un pahar de bere neagra. E cald. Si eu m-am incalzit. Las la rece si ma duc pana jos in fata scarii, la bourtiquerie.

Urc cu doua beri tuciurii. Sorb, incalzit, dintr-un pahar aburit de raceala ei. Scot “viitorul” din frigider si-l pun pe masa, sa se acomodeze cu temperatura camerei si cu prezenta mea. Sa ne imprietenim. Fac o vizita pestelui. Ii mai dau un robinet de apa pe ceafa-i groasa pentru al tine inca viu. Trebuie sa m-apuc de frecat. Pun putin ulei, incorporez, frec, iar pun putin ulei, iar incorporez si iar il frec. Si tot asa, spre final cu mana aproape intepenita pe lingura de lemn. Tre’ sa mi-o smulg cu stanga. Mujdeiul a devenit o pasta galbena. Storc putina portocala, putina lamaie si toc niste frunze de patrunjel. Asta-i. Am mancat pe rupte! Senzatia e misto, cand se sparg bobitele de mustar in dinti, parca tii o mitraliera-n gura! ...Pestele... in alta carte. Cred ca mergea mai bine cu prepelita ori lisita si-i spuneam vanatoresc – de la alicele alea de mustar! (Asta-i fara sex?)