Din momentul in care Domnul a terminat de modelat Scroafa din coasta Porcului si pe cand din Mare Imparatia Sa acesta se pregatea sa lanseze spre pamanat aceasta specie de dobitoace, “brusc, subit si dintr-o data” a aparut nelinistea la om.

Pe atunci omenirea era doar “specie” si ea, impartita se pare doar in grupuri etnice neorganizate pe nationalitati. Prin urmare, grupurile fiind mai putin numeroase decat azi, nevoile tuturor limitandu-se doar la imperechere si la mancare, le-a fost relativ usor sa ajunga la un consens privind planul de dezvoltare si cercetare pe o perioada scurta de timp. Fara sa se contrazica prea mult prin limbajul semnelor, cu ochii pe porcii taman trimisi din ceruri sa se-ngrase pe pamant, au decis sa inventeze rapid cutitul de silex si sa transpuna “focul dorintelor carnale” in “foc pentru gatit”.

Deci, satisfactia dorintei de chiolhan intarzia pe fondul cresterii populatiei de porci. Prin aparitia lor cu rotunjimi rozalii, porcii insotiti de scroafe si purcei de lapte trezeau pofte nebanuite in mintile si stomacurile tuturor etniilor. Stomacurile oamenilor scoteau sunete prelungi la concurenta cu grohaitul porcilor. Chioraiturile si grohaielile au fost adoptate ca limbaj auxiliar limbajului semnelor. Astfel, comunicarea fiind imbunatatita, capii etniilor au ales mai intai un Alessi al vremii respective care a inventat cutitul de silex. Pe cand se desfasura ceremonia premergatoare lansarii cutitului in beregata porcului, isi mai facu aparitia de peste mari si campuri, un transpirat, un obosit... Printre gafaituri ce subliniau cu dramatism timpul, distanta si viteza cu care a alergat sa ajunga la ceremonie, descrise intregii adunari principiul focului. Adunarea intelese imediat succesiunea in care trebuiesc folosite cele doua inventii, purcesera la fapte si astfel infiripara progresul.

Cu greu se potolira din taieri si din fript porci. Satui si cu niste umflaturi imense pe corp, denumite mai tarziu “burti”, au adormit care pe unde. Putem spune ca a avut loc primul chiolhan al omenirii. Descoperirea desenelor rupestre din Galeriile de Arta incropite in pesteri de catre oameni, ne poate duce cu gandul ca se infiintasera deja asociatii si grupuri ale iubitorilor de chiolhan, si ca chiolhanul era in mare ascensiune printre activitatile preferate oamenilor. Altfel nu se explica dorinta de a vana si a manca mamuti. Cate doi, trei de-oadata!? Oau!!!....

De atunci tot in chiolhane... Dumnezeu sa ne ierte si sa ne-ajute la mai multe!
Inventatorii respectivi nu primira ceva in mod special pentru drepturile de autor. Cu mult mai tarziu dupa acest eveniment, cel cu focul a fost numit Prometeu, asa, ca reparatie morala.

Inainte de chiolhan, in intelesul sau de mai sus, fiind nevoiti sa manance mortaciuni imputite, oamenii se ajutau de tot felul de ierburi pentru a-si face mesele mai suportabile. Printre aceste ierburi trebuie sa fi fost si usturoiul, ca prea e bun! Deci, sa dam mujdeiului ce-i al usturoiului!